Reacția ministrului Agriculturii după ce s-a descoperit că în România s-a vândut carne de cal etichetată drept carne de vacă

Reacția ministrului Agriculturii după ce s-a descoperit că în România s-a vândut carne de cal etichetată drept carne de vacă
Publicat: 21/02/2013, 10:37
Actualizat: 31/07/2014, 14:07

Ministrul Agriculturii a declarat miercuri, în legătură cu carnea de cal etichetată drept carne de vită găsită într-un depozit din Ilfov, că este imposibil să nu fie depistate neregulile, precizând că angajamentul față de consumator este: „Toleranță zero pentru fraudă sau nereguli!”

„Controalele noastre își arată eficiența. Este imposibil să nu depistăm neregulile acolo unde acestea există. Din păcate, mai sunt și persoane iresponsabile care nu înțeleg că acolo unde depistăm fraude, închidem unitatea. Angajamentul nostru față de consumatorul din țară și din afara ei e foarte clar: Toleranță zero pentru fraudă sau nereguli!”, a spus ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Carne de cal etichetată drept „vrăbioară de vită” a fost găsită într-un depozit din județul Ilfov, de către inspectorii ANSVSA, care au stabilit că aceasta provine de la un depozit frigorific din Alba și au dispus retragerea produselor care au fost distribuite către comercianți.
În urma dispozițiilor președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) de verificare a unităților care comercializează, procesează, depozitează și comercializează carne, în 13 februarie a fost recoltată o probă de „vrăbioară de vită”, de la o societate comercială din județul Ilfov, a precizat instituția, miercuri, într-un comunicat de presă.

Institutul de Igienă și Sănătate Publică Veterinară a emis marți buletinul de analiză prin care se confirmă că proba a fost pozitivă pentru carne de cal și negativă pentru carne de bovine și câine.

Ca urmare, conform procedurilor, ANSVSA a inițiat alerta în sistemul rapid de alertă, a mai precizat instituția.

Totodată, reprezentanții Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Ilfov au verificat marți societatea comercială de la care a fost recoltată proba și au identificat loturile din care provine carnea, stabilindu-se că aceasta a fost trimisă de la un depozit frigorific din județul Alba.

Întreaga cantitate de produse din lotul incriminat a fost sechestrată și au fost dispuse măsuri de retragere a cărnii din piață conform listei de distribuție.

În timpul investigațiilor, administratorul depozitului a recunoscut că produsele erau etichetate cu cu etichete false, fiind folosite numele sau datele unor unități autorizate.

Inspectorii ANSVSA au solicitat modele de etichete de la cele două posibile unități de origine. Acestea au fost comparate cu etichetele aplicate pe produsele analizate, fiind identificate diferențe semnificative.

Suspectând o posibilă fraudă, conducerea ANSVA a anunțat și Serviciul de Investigare a Fraudelor, iar președintele ANSVSA, Mihai Țurcanu, a contact Prefectura județului Alba, solicitând sprijinul pentru desfășurarea anchetei.

„În legătură cu speculațiile privind implicarea unui abator administrat de tatăl președintelui ANSVSA, precizăm ca acel abator nu este autorizat pentru sacrificarea cabalinelor. Având in vedere că rezultatele de laborator au indicat că produsul analizat este carne de cal, speculațiile apărute în mass-media nu se justifică”, se mai arată în comunicat.

Presa a relatat că abatorul de la care provine carnea ar fi Florea Carn din Dracșani, județul Botoșani, care aparține lui Florea Țurcanu, tatăl președintelui Consiliului Județean Botoșani, Florin Țurcanu, și al președintelui ANSVSA, Mihai Țurcanu.

ANSVSA a precizat că lotul de carne găsit în depozitul din Ilfov era destinat consumului pe piața națională, și nu comerțului intracomunitar, astfel că „nu se poate face vreo legătură între cazul izolat din Ilfov și situația din alte țări membre ale Uniunii Europene”.

La jumătatea lunii ianuarie, autoritățile irlandeze au depistat carne de cal în produse congelate care ar fi trebuit să conțină vită, comercializate în Marea Britanie și Irlanda. Furnizorul cărnii pentru aceste produse, compania franceză Spanghero, a indicat că a luat carnea din două abatoare din România – Doly Com din Botoșani și CarmOlimp din Brașov.

Verificările desfășurate de autoritățile Române au arătat că, din cele două abatoare, care produc carne de cal pentru export, produsul a plecat etichetat corect. Totodată, ancheta din Franța a relevat că societatea Spanghero se face vinovată de schimbarea etichetelor.

Între timp, a fost descoperită carne de cal în produse ce trebuiau să conțină vită, conform etichetării, în întreaga Europă.

Premierul Victor Ponta declara în 14 aprilie, agenției MEDIAFAX, după ce Guvernul de la Paris a anunțat că firma franceză Spanghero se află la originea etichetării greșite a cărnii de cal, că trebuie aplicate sancțiuni dure, iar lecția pentru România este să nu mai accepte tot timpul să stea cu capul în pământ.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024. Finala Georgescu - Lasconi se conturează tot mai clar. Ultimele...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Călin Georgescu, pe primul loc. Elena Lasconi, 2.297 de voturi peste...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Ce mașină are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cutremurul pe scena politică
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Delia și Răzvan Munteanu, mesaj emoționant după moartea lui Gabriel Cotabiță: ”Finul nostru, de la...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cercetătorii au reușit să recreeze sunetele dinozaurilor